O doamna grizonata. Par carliontat. Nu chiar fara putere. Zambitoare. Voce puternica.Un dialog oarecare intr-un loc oarecare.
- Cum sa dati banii inainte?? Nu v-ati gandit ca n-or sa mai vina?
- Eu am fost de buna credinta...
Simplitatea adevarului te poate inmarmuri. Clar, a facut ceea ce trebuia. Mai mult de atat. A facut ceea ce multi nu au curajul sa faca. S-a comportat normal.
Exceptia. Cineva a crezut in onestitate. Un om si-a inchipuit ca un cuvant spus e mai important decat sa se puna la adapost de probabilele ganduri secrete ale celor din jur. A acceptat sa plateasca un serviciu promis. Nu a propus un contract. Nu a avut un avocat care sa citeasca si sa disece drepturile si obligatiile. Doar a zambit, multumita pentru ca in curand un mic vis o sa se realizeze. A platit ceea ce i s-a cerut. A dat. Cu inima deschisa. Fara ocolisuri. Fara sa se tocmeasca. Nu s-a plans. Nu i s-a parut prea putin sau prea mult. Doar a fost de-acord. Intr-o lume plina de oameni, toti zambitori, mergand in sus si jos, spre locuri simple, spre alti oameni. Facand lucruri diverse. Foarte probabil lucruri bune. Ducand si aducand. Luand si dand. O lume cu doua sensuri.
Nu poti sa afirmi: naivitate! Naiv suna a ... hai sa zicem ca nu suna chiar a calitate . Nu pot sa fiu de-acord cu explicatiile dictionarelor unde naiv e sinonim cu simplu sau cu natural. Naiv e trist. "Simplu", "natural" sunt stari de fericire. Am intalnit o femeie simpla. Probabil printre putinii "simpli". Care mai cred in ceilalti oameni. Si pe buna dreptate. Intr-un om as crede si eu - totusi tind sa recunosc ca (ma contrazic, realizez) este o utopie sa crezi in oameni. Tradarea este parte definitorie a genei umane. Inchizand cercul, raman la stadiul de chitanta, bon, factura, confirmare, semnatura, stampila etc. Nu sunt curajoasa si nu pot fi libera in a crede si ma increde.
O femeie zambea.
O femeie care, foarte probabil, data viitoare va mai face un pas spre fericire.
Concluzie. Eroarea - umana - credem in lucruri pe care ni le inchipuim. Sau la care visam. Probabil uneori confundam planurile.
Oamenii se grabesc. Dintotdeauna. Sa traiasca - mai repede, mai mult, mai bine, mai intens. Intotdeauna trebuie sa ajungem undeva. Niciodata nu ne ajunge timpul pentru a fi acolo. Cand reusim sa atingem un punct trecem repede la urmatorul. Trebuie sa terminam ceva pentru a incepe altceva. Un altceva care speram sa se termine repede pentru a trece la alta etapa. Este un puzzle format din clipe unice pe care ne grabim sa le asezam la locul potrivit pentru a incheia ce? Preferam sa minimizam raspunsul si sa il impartim in secvente acceptabile in micul nostru univers: o ora de asteptare, o zi grea, o iarna lunga, o primavara ploioasa, un an prea dificil, adolescenta plina de indoieli, tineretea incarcata de planuri ... nu reusim sa ne oprim nici la final. Am prefera niste prelungiri. Sa mai adaugam o piesa. Cat de mica. Poate marcam un gol sau obtinem macaro remiza. Si din toate astea pierdem bucuria de a trai propria noastra viata. Uitam de noi insine. Uitam de cei din jur. Uitam si ceea ce am constinetizat.Uitam ca jocul, oricat de multe piese are, in final se incheie. Ajungem in cateva puncte cand ne aducem aminte de noi. Le depasim repede. Ne descompunem in clipe repezi si asteptam sa treaca. Poate ar trebui sa punem ceasul sa sune mai dese. Sa ne aminteasca de viata.
Dragostea cred ca ramane sentimentul de baza pentru existenta noastra. O fraza banala. Chiar este. Si suntem si vinovati. Nu in totalitate dar nici nu este o scuza faptul ca nu prea ne e clar care ce sentimente avem. Prin urmare generalizam si ne consideram in cor indragostiti. Nu, nu este vorba numai despre relatia femeie-barbat ci despre orice tip de "iubire". 
As fi preferat sa nu fie legenda. Cautandu-mi argumente mi-am dat seama ca nu prea conteaza daca a fost real sau nu. Acest "personaj" a existat - dovada de noblete sau a fost inventat - dorinta de moralitate.